Pancu, recomandat de del Bosque

Redactor:
Gigi Stancu
Pancu, recomandat de del Bosque
  • Publicat:
  • Actualizat:

După un sezon nefericit la ȚSKA Sofia, Daniel Pancu și-a
reziliat contractul cu bulgarii și a devenit liber de contract.
Într-un moment în care ofertele nu se prea înghesuiau, lui
„Pancone” i s-a întins o mână de unde se aștepta mai puțin. Vicente
del Bosque, selecționerul Spaniei, i l-a recomandat prietenului
său, Lopes Caro, nou instalat la Vaslui, și mutarea s-a făcut
imediat.

Pancu și del Bosque sunt prieteni din sezonul 2004-2005, când
spaniolul o antrena pe Beșik­taș Istanbul, iar cei doi au ținut
legătura și după ce drumurile lor s-au despărțit. Românul vorbește
des la telefon cu tehnicianul campioanei mondiale, care, aflând că
este liber de contract, l-a sunat pe Lopes Caro pentru a i-l
propune. Garantat de un așa nume, Caro n-a stat pe gânduri și i l-a
cerut lui Porumboiu pe Pancu în secunda doi. Transferul s-a
realizat, iar „Pancone” s-a întors în campionatul românesc, unde
vrea să-și încheie cariera.

12.000 de euro pe lună

Interesant este și faptul că, datorită suportului lui del Bosque și
a încrederii pe care Lopes Caro i-a acordat-o, Pancu a venit la
Vaslui cu statutul de mare transfer, nicidecum de jucător la 32 de
ani, aflat înspre finalul carierei. Asta l-a ajutat să obțină un
salariu de 12.000 de euro pe lună, adică unul foarte bun pentru
Liga I și chiar mai mare decât cel pe care îl avea în Bulgaria.


Probabil că del Bosque a vorbit și cu Lopes Caro și
a garantat pentru mine, având în vedere cât mă
aprecia

Daniel Pancu, jucător Vaslui

Sunt prieten foarte bun cu del Bosque. Țin minte că la un moment
dat se punea problema să plec, dar mi-a spus că-mi dublează
contractul dacă rămân. Așa a și fost

Daniel Pancu, jucător Vaslui

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…